Service laptop – chat Recunoaşte cu mâna pe inimă de câte ori ai sunat la colegul de la Politehnică şi ai spus “S-a blocat. Nu mai merge. Eu ce-i fac?”. Şi probabil că toate răspunsurile colegului de la Poli au început cu “Probabil că…”, “Se poate să fie de la… ”, “Ai încercat să…”.
Dar nu poate să îţi pună rapid şi sigur diagnosticul potrivit pentru laptopul tău. Poate îl repară, însă, la fel ca la oameni, dacă diagnosticul pus laptopului tău este unul greşit, rişti să tratezi o pneumonie ascunsă cu un paracetamol.
Procesul de diagnosticare a problemelor unui laptop nu se rezumă deloc la a te uita la el şi a-ţi da cu părerea pentru că multe defecte, în special cele ale plăcilor de bază au exact aceleaşi simptome şi de multe ori este nevoie de o inspecţie tehnică de specialitate pentru a diagnostica în mod corect un laptop cu probleme.
Procesul de diagnosticare a laptopului se produce cam aşa:
Ce facem noi mai exact când tu vii cu laptopul la noi: nu ne apucăm să ţi-l desfacem buton cu buton, pentru că este posibil să nu fie nevoie de asta şi încercăm să vedem de unde pleacă problema, aşa că îi testăm memoria, hard-disk-ul, procesorul, placa de bază şi celelalte componente ale laptopului tău. Dacă nu ajungem la un diagnostic trecem la diagnosticarea complexa.
Dacă la primul ‘interogatoriu’ nu spune nimic, trecem la planul B: demontăm complet laptopul şi testăm fiecare modul în parte. Partea bună a acestei etape este că dacă ajungem la ea, este ca şi cum ţi-ai face analizele complete şi afli toate defecţiunile, inclusiv cele la care nu te-ai fi gândit că le-ar putea avea laptopul tău. De obicei în această etapăm problemele laptopului tău sunt depistate si putem să îţi comunicăm diagnosticul corect şi ce e de făcut mai departe.
Aşa că noi te invităm să foloseşti cu încredere numărul nostru de telefon când laptopul tău ‘acuză dureri sau tuşeşte convulsiv’ pentru ca medicii noştri să opereze o diagnosticare de laptop corectă pentru a-i aplica cel mai bun tratament în continuare.
Dacă nu ai timp pe loc să ajungi la noi, apelează la fereastra de chat şi dă-ne câteva detalii despre problemele apărute ca să te sfătuim cât mai repede şi mai bine până reuşim să ne întâlnim dacă este cazul să vii cu laptopul la ComputerDoc.